De pe blogul lui Rox ( http://evergreenstory.wordpress.com/2010/03/12/andrei-mai-are-744-de-ore-de-trait/#comment-7030 ) am aflat ceva. Poate reusiti cumva sa il ajutati pe Andrei.

Ce facem pentru el?

Andrei are numai 27 de ani şi are cancer şi pentru el banii sunt importanţi, aduc viaţă, aduc fericirea. Mă gîndeam că m-am bazat pe voi de fiecare dată cînd am avut nevoie. Acum am nevoie să mă sprijiniţi să-l ajutăm pe Andrei cu cît putem fiecare. Oricît.

Ştiu că nu aveţi timp să citiţi rîndurile şi stiu că un drum la bancă e un infern. Ştiu că poate nu aveţi romtelecom la dispoziţie şi că poate nu aveţi bani să oferiţi, însă ştiu că aveţi un suflet măreţ. Fac apel!

Propun celor care nu pot ajunge la o bancă să stabilim o zi să facem o chetă aşa cum am făcut de Crăciun. Îl rugăm şi pe Bogdan, prietenul lui să ni se alăture să ajungă banii repede acolo unde trebuie.

De pe blogul lui Andrei:

Eu sunt Andrei.

Am 27 de ani si mi se spune ca mai am de trait o luna.

Adica 31 de zile. Asta inseamna 744 de ore. Boala mea are un nume simplu: cancer. Dar ce se intampla cu mine din cauza ei nu este asa de simplu.

Ca sa pot sa mai traiesc chiar si o zi in plus, in fiecare ora din restul vietii mele trebuie sa strang 130 lei. La un calcul simplu, atata costa viata mea.

Mama lui face un apel disperat:

Va scriu aceste randuri in speranta ca ne veti putea ajuta. Ma numesc Eleonara Dalban, iar fiul meu, Andrei Ioan Dalban – angajat UTI, sufera de cancer intr-o stare avansata avand nevoie urgenta de tratament la o clinica din strainatate. Sunt vaduva dar am incercat sa ma descurc, insa situatia financiara a devenit precara si am nevoie de ajutorul dvs pentru a salva viata unicului copil. Am sa va spun in cateva cuvinte cum a evoluat aceasta boala (analizele si investigatiile le regasiti atasat):

In faza initiala a aparut adenopatie latero-cervicala dreapta (inflamatia mult vizibila a unui ganglion limfatic); in urma biopsiei acesta s-a dovedit a fi un melanom malign, tumora mama descoperindu-se la nivelul scalpului.

Imediat a inceput tratamentul recomandat de medicii oncologi si anume interferonul (Intron A) in doze mari (de trei ori pe saptamana); apoi a efectuat un RMN al intregului corp care nu evidentia alte tumori.

In ianuarie 2009 a mai fost efectuat un examen PET/CT in urma caruia nu a fost detectata nici o tumora. Nici la al  doilea PET/CT, efectuat la sapte luni de la primul, si nici in urma altor consultatii, nu s-au descoperit alte tumori.

In septembrie 2008 a expectorat doua formatiuni de aprox. 3 cm care in urma biopsiei s-au dovedit a fi tot de natura maligna.

Ca urmare a inceput tratamentul cu citostatice, respectiv cisplatin in prima zi de tratament, urmat de 5 zile de dacarbazin ( achizitionat din Germania si Austria), in doze mari, la interval de 28 de zile.

Bogdan Draganica: Intr-un timp scurt boala a avansat, avand acum multiple metastaze cerebrale, pulmonare, hepatice si ganglionare.

Ca sa poata sa supravietuiasca are nevoie URGENT de un tratament pe care il poate urma doar la o clinica din strainatate, intrucat Romania nu dispune de aparatura medicala necesara.

Cyberknife este cea mai avansata forma de radiochirurgie, prin care tumora este distrusa cu o minima expunere la radiatie a tesutului normal din jurul sau. Sistemul de chirurgie robotizata CyberKnife este unicul sistem de radiochirurgie realizat pentru tratarea cu o acuratete sub milimetrica a tumorilor aflate oriunde in organism. Asadar aceasta metoda ofera o optiune aditionala pentru multim pacienti diagnosticati anterior cu tumori inoperabile sau complexe din punct de vedere chirurgical.

Bogdan Draganica: Iata cateva din centrele unde se practica acest tip de radiochirurgie se gaseste in urmatoarele centre din Europa: Centre Alexis Vautrin – Nancy, France; Centre Antoine Lacassagne – Nice, France; Centre Oscar Lambret – Lille, France; European Cyberknife Center Munich-Grosshadern – Munich, Germany; Anadolu Saglik Merkezi Iletisim Bilgileri – Istanbul,  Turkey.

Regasiti atasat costurile estimate pt acest tip de tratament. Ar fi aproximativ 30 000 EUR, insa nu am reusit sa strang decat 5000 EUR. VA ROG DIN SUFLET SA MA AJUTATI SA-MI SALVEZ UNICUL MEU FIU. Este tot ce mi-a ramas pe lumea aceasta!

Donatiile se pot face in contul :

RO38CECEB20002RON0002656, deschis la CEC BANK, beneficiar DALBAN ANDREI IOAN (avand si eu imputernicire), CNP 1830214410031, monedaRON.

5 € la numarul 0900 900 600

- accesabil numai in retea Romtelecom

Bogdan Draganica: Pt orice detalii suplimentare va rog sa ma apelati pe numarul de telefon: 0741153406.

Va multumesc din suflet!

Dumnezeu sa va ajute si sa va ocroteasca!

Vă rog să spuneţi mai departe. Să postaţi pe bloguri. Să anunţaţi la muncă… sunt sigură că putem reuşi ceva.

 

 Sper sa puteti intinde o mana de ajutor acestui tanar. Deci, fara sa fortez pe nimeni, cine poate....sa doneze pentru o viata.

 

Habar n-am ce de am pus titlul ăsta, n-am avut altceva mai bun de pus. Şi nici ce să scriu nu prea am idee, m-am gândit doar să mai scriu ceva pentru că am auzit că mai intră lumea să mă citeasca.



Am plecat de ....18 luni din România, adică de un an şi unu pe doi şi mă întorc prin ţară la sfârşitul lunii din motive ...de gen "expiră buletinul" ; "expiră paşaportul", chestii d-ăştia mai de acte. Stau una semana şi mă întorc la Budai aici unde e cald şi bine şi departe de Gigi Becali. Din păcate (că tot am zis de Giginho), internetul ăsta e atât de mare incât Gigi Becali ...e peste tot mă fraţilor. Băi frate, dar chiar numai ştiri cu Gigi Becali, Sexy Brăileanca, Daniela Crudu, Preotul Porno, Eleva Porno, Baba Porno, Studenta Porno, Piticul Porno, Profesoara Porno, Naomi, Simona Sensual, Moni & Iri, Şoferii Columbencei şi tot aşa...aveţi ? Penibil.



Numai ştiri de genul "Sechelariu a spus ca are mai multă minte in penis decât are Becali în cap" sau " Uitaţi-l pe omul care şi-a tăiat penisul". Jurnalismul ăsta nu mai reprezintă nimic în România şi din păcate oamenii care încă lucrează profesionist într-o industrie de lepre şi jigodii, au început ba să se stingă din viaţă, ba să fie băgaţi în seamă din ce în ce mai puţin. Penibil.





Am auzit şi de taxe. Au luat-o cam razna, nu? Păi, dacă se mareşte taxa cu X procente, înseamnă ca şi inflaţia se măreşte cu X procente, nu? Ea antrenează scumpirea de credite. Poate că ...dacă s-ar fura cu mai mult bun simţ, nu ar fi nevoie de niciun fel de taxe. Sau măcar daca măresc TVA-ul, să scadă CAS-ul, cum a făcut guvernul din Ungaria. Păi e posibil ? La 20 de ani distanţă de la revoluţie România n-a avut parte de un sistem fiscal eficient şi echitabil. Şi nu se pune problema că nu e posibil, posibilităţi sunt cu nemiluita, sunt experti în ţară, chiar destul de mulţi, dar datorită acesti politici implementată prin scutiri de taxe, impozite, etc., se menţine în viaţă un sistem de finanţare ocultă a celor care au chef.....de finanţare individuală.



În Occident, impozitul pe profit este obligatoriu, fără excepţii. Diferenţele sunt însă în sistemul progresiv de impozitare. Inclusiv în cazul TVA pe locuinţe, plata este obligatorie. Fără să demonstrezi că ai plătit TVA eferent tranzactiei, indiferent de cine vinde sau cine cumpără, nimeni nu obţine intabularea! Rovigneta nu exista, exista însă impozitul anual pe autovehicul. Dar şi aici e normal - În funcţie de cât de mare e motorul maşinii, taxa e mai mare. Aşa e normal ! Mă rog, eu unul sunt împotriva taxelor şi a impozitelor de orice fel. Sunt fan Elveţia şi UAE din acest punct de vedere.....Păi cum fraţilor? Încep şi eu ca într-o melodie a lui Guess Who. Păi eu fac 100% din ceva ...şi 16% sau 20% trebuie să îţi dau ţie? Păi de ce? Pe ce bază? Vorba lui Badea - "E cel mai bine să fii manelist în România. Nu tu taxe, nu tu impozie. Iei banii cash". Pe ce bază trebuie eu să îţi dau ţie banii făcuţi de mine? Pai ăsta e furt ! Ce democraţie? Ăsta e comunism.



Cu cât un sistem e mai complicat, cu atât evaziunea e mai mare. Cu cât mai multe taxe, cu atât mai multe portițe de evaziune și de complicare a sistemului, cu toate consecințele de rigoare..Mărim birocraţia şi complicăm şi mai mult sistemul. Nimeni nu vrea să fie eficient cu prețul simplificării, toți vor să reformeze dar să nu se schimbe nimic.



Suntem încă în socialism, cel puţin pe baza asta e condusă administraţia publică. Eliminarea forfetarului, netaxarea profitului reinvestit, scăderea CAS, creşterea impozitelor pe proprietate şi TVA plus eliminarea aberaţiilor exagerate ne-ar duce pe drumul exportului.



Până atunci stăm cu ochii pe tabloide, ne lăsăm furaţi de mirajul sânilor gradinei Zoo Porno şi vom ajunge să lăsăm acest sistem infect să ne taxeze până şi aerul respirabil. Penibil.



 

Printre multe altele, filmul e tras de par si din alte puncte de vedere. Nu respecta nici macar realitatea a ceea ce se intampla cu adevarat acolo. O porcarie trasa de par in care s-au bagat efecte de tot felul si care in final nu e nimic altceva decat un talmes-balmes propagandistic menit sa mai creeze impresia catorva harcea-parcea ca in Irak, soldatii americani...sufera. Si shttttt. Am fost acolo si am vazut ce se intampla cu adevarat. Nu respecta nici macar dimensiunile fizice ale soldatilor, care in realitate sunt niste grasi cu acnee la 1,65cm inaltime. Soldatii americani sufera mult cand omoara oameni nevinovati intr-o tara de care n-au habar, sufera mult cand fura petrol, sufera zdrentele....

Mai jos e un articol din Gandul, care vorbeste despre partea tehnica a filmului, alta parte foarte slaba, pe care oricine o poate observa. http://www.gandul.info/magazin/the-hurt-locker-dezamorsat-de-genistii-romani-oi-fi-tu-american-dar-respecti-procedurile-ce-naiba-5727018

The Hurt Locker, dezamorsat de geniştii români: „Oi fi tu american, dar respecţi procedurile, ce naiba!…“

Un nou parteneriat militar, româno-american: geniştii noştri şi cei de peste Ocean s-au pus de acord: The Hurt Locker, un film copilăros din punct de vedere tehnic

"Ce adrenalină?! Păi îl iei şi-l trimiţi la refacere, la psihiatru, nu îngroşi tuşele-astea posttraumatice aşa de tare, încât să mă faci să cred că fiecare acţionează la ordinul adrenalinei", se înfierbântă Alex, genist al Jandarmeriei Române, urmărind scenele hard din The Hurt Locker, în care un "omolog" american se joacă nebuneşte cu bombele presărate pe străzile din Bagdad. Sunt câteva ore de când producţia a câştigat şase statuete Oscar, printre care şi distincţia de cel mai bun film, şi geniştii români sunt "la datorie", în sala de Consiliu din Băneasa, urmărind pe un laptop, cu pixul în mână, derularea evenimentelor.

La impresia artistică, filmul e jos pălăria. Construcţia epică e "interesantă, dramatică, un film bun până la urmă", dar paralel cu realitatea, dacă stai să analizezi un pic utilizarea tehnicii militare şi a procedurilor, ne spun gazdele noastre.

Pentru un militar, un film despre militari nu este o distracţie, ci o muncă serioasă. "Hai să fim serioşi, cine face ceva de capul lui într-o misiune, oriunde şi oricare ar fi ea", spune Marius cu ochii la film. "Da, şi cu un grup în spate, pe care îl pui în pericol", îl completează Alex, aflat în stânga lui, la fel de atent la acţiune. "Oi fi tu american care luptă în Irak, dar respecţi procedurile, ce naiba..." continuă, implicat.

Am revăzut ieri The Hurt Locker, împreună cu o "echipă de specialişti din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care se ocupă de aspectele de tehnică militară şi armament", pe un laptop, în sala de consiliu a sediului din Băneasa. Gazdele noastre - patru specialişti în dezamorsarea bombelor, cărora le vom da doar prenumele, "din motive de securitate", după cum ne-au rugat - s-au arătat foarte pasionaţi de story, pe care l-au considerat bine strunit, dar au avut obiecţii serioase în legătură cu "realismul" unor scene, observaţii pe care şi le-au notat în agende, în timpul vizionării, şi pe care ni le-au comunicat la sfârşit. Nu şi-au reţinut însă mici ironii în timpul scenelor hard, care îi ţin pe spectaorii profani din cinematografe cu sufletul la gură.

Cu toţii au fost de acord că "realitatea tehnică" scârţâie binişor, deşi, la impresie artistică, filmul e jos pălăria: pelicula premiată cu şase Oscaruri este "interesantă, dramatică, un film bun până la urmă", dar paralel cu realitatea, dacă stai să analizezi un pic utilizarea tehnicii militare şi a procedurilor.

"Eu înţeleg că este un film, dar..."

"Eu înţeleg că este un film, iar ceea ce vedem este o opţiune regizorală, dar dacă mă întrebaţi pe mine ce văd acolo, ei bine, văd o mulţime de greşeli şi riscuri nepermis asumate, într-un grup de soldaţi, unde ordinea se face câte-odată cu palma, alteori deloc. Iar pentru mine, tensiunea artistică nu mai e aceeaşi, ba dimpotrivă", deschide Ştefan seria observaţiilor.

"Păi cine, vreodată, îşi pune echipamentul şi pleacă de capul lui să dezamorseze o încărcătură, atunci când i se spune că unitatea are tot ce-i trebuie, inclusiv un robot, care să-şi facă treaba, că d-aia a fost inventat", revine Marius la ideea iniţială. "Ei da, dar dacă plecăm de la mottoul filmului, care ne spune că prea multă adrenalină creează dependenţă...", se arată Tudor conciliant. "Păi atunci îl iei şi-l trimiţi la refacere, la psihiatru, nu îngroşi tuşele-astea posttraumatice aşa de tare, încât să mă faci să cred că fiecare acţionează la ordinul adrenalinei", rezistă Alex. "Poate i se permite, or fi având genişti puţini", replică Tudor. "Puţini, dar costă mult. Nu-ţi permiţi să pierzi câte unul la fiecare eveniment, că vrea el să fie artist", conchide Marius. Geniştii Jandarmeriei Române nu vor să lase de la ei. Amendează fiecare "licenţă poetică" a unui film care vrea să deschidă fereastra către măruntaiele Bagdadului.

Ce nu le-a plăcut

• "Păi, ce să caute un căruţ de ev mediu, legat de un robot de ultimă generaţie?".

• "Cum să te duci să tragi picioare în portbagajul unei maşini, încărcate cu explozibil?".

• "Ce-i aia să arunci peste umăr un detonator dezamorsat, în mijlocul străzii? Şi bombele cui le laşi?!".

• "Ca să încerci să-i scoţi vesta plină de explozibil unui kamikaze, tăindu-i lacătele cu cleştele, o fi uman, o arăta caracter, o demonstra fiabilitatea lacătelor irakiene, dar, sincer vorbind, în război nimeni nu-şi pune echipa în pericol. Iar asta nu e o opţiune, este o procedură".

• "Cum să te duci în misiune şi să nu foloseşti un echipament de bruiaj, dând posibilitatea unui terorist să te arunce în aer, cu telefonul mobil, după ce te rogi de el să nu-l folosească?!"

Simbolul unei scene trase de păr

Cea mai trasă de păr scenă? Specialiştii militari români au căzut, cu toţii, de acord că "plasa de păianjen" a bombelor amplasate în mijlocul unei străzi aproape necirculate, este una de aces gen. "Păi ce să caute atâta explozibil pe o astfel de stradă? Şi, la urma urmei, ce să caute genistul acolo, şi să tragă de fire în felul ăla?" se întreabă Alex.

"Mie mi se pare că scena asta vrea să fie un simbol. Simbolul americanului către care se îndreaptă toate bombele, din toate părţile...", este de părere Marius. "Sau poate că n-au avut un consilier, care să le spună cu ce se mănâncă..." intervine Ştefan. "Şi dacă n-au vrut să ne arate tot ce poate echipamentul şi tehnica lor", presupune Tudor. "Mă-ndoiesc, atâta timp cât irakinenii cunosc deja acest tip de echipament", mai spune Alex.

Nici geniştii americani n-au fost mai blânzi

Specialiştii români n-au fost nici mai pricinoşi, nici mai cârcotaşi decât cei americani. Trei dintre geniştii unei unităţi militare SUA au fost invitaţi la premiera filmului, care a avut loc pe 24 iunie la Washington.

"Se vede clar că este vorba de Hollywood", a spus Mike Wells, specialist care a activat într-o echipă de genişti deplasată în Irak. "În calitate de spectator, l-am considerat un film interesant, dar în calitate de soldat am fost dezamăgit de inexactitatea faptelor şi a portretelor create soldaţilor", a spus, la rândul său, Gregory Bishop, PR-ul armatei.

"Ceea ce mă deranjează la film este că cei care îl vor urmări vor crede că reflectă realitatea, deoarece pare real. Au soldaţi care sunt echipaţi corespunzător, arată ca nişte soldaţi, iar irakienii, de regulă, nu sunt informaţi", mai spune Bishop. Armata SUA, care a refuzat să "patroneze" filmul (procedură larg răspândită cu filmele de război făcute la Hollywood), a considerat că pelicula "The Hurt Locker" nu prezintă cu exactitate relatările soldaţilor, fapt care a determinat-o să nu-i acorde sprijin.

In noaptea de 28 martie ora 3:00 se va schimba ceasul, ora 3 va deveni ora 4, si vom dormi mai putin cu o ora. Asadar, daca va intrebati cand se schimba ceasul in 2010, adica data in care se trece la ora de vara, raspunsul este ultima duminica din luna, pe data de 28.

Sunt drumuri in viata, drumuri pe care esti obligat de soarta sau de aparente sa mergi, drumuri care uneori duc la lucruri marete, de conduc la un succes sau cu succes la destinatie.

Am ajuns la opinia, in cei aproape 24 de ani pe care ii fac in cateva luni, ca pe parcursul drumului intalnesti persoane, chiar si pentru cateva clipe, care iti influenteaza viata fie intr-un mod pozitiv sau negativ. Sunt persoanele peste care e musai sa dai, persoane care te formeaza ca om, persoane prin care tu insuti inveti multe despre tine. Si eu, am cunoscut astfel de persoane. Acum insa, o sa va povestesc despre o persoana care m-a influentat intr-un mod pozitiv. Nu, nu o sa vorbesc despre extraordinarul meu profesor de Strategie, Dr. Dawood, un om de o calitate extraordinara si un mod de a preda cel putin la fel de bun pe cat este el in viata profesionala, nu de el am sa scriu acum. O sa scriu despre un om modest pe care l-am cunoscut acum 1 an si vreo 3 luni pe cand s-a mutat in aceeasi cladire in care locuiesc eu, in Dubai. Alan, ca asta e numele lui, e de 11 ani in Dubai, si in seara asta pleaca inapoi in Manchester pentru probabil totdeauna. Se intoarce acasa. Acest om cu o experienta de viata fantastica, a locuit in Rusia, in Dubai, a lucrat in Kazakhstan, Siria. Are compania lui, e un om de succes la cei 50 de ani pe care ii are. Are copii, nepoti si...o sotie, o adevarata Doamna.

Motivul pentru care el se muta inapoi e ca sotia lui despre care intotdeauna cand vorbeste spune "my girl", "my other half", "my baby", s-a imbolnavit destul de serios. E boala de care toti se feresc, dar pe care toti o au in gena. Da, e cancer. A inceput ca fiind cancer de colon, dar nedescoperita la timp, si-a continuat drumul catre ficat. Intra in operatie lunea viitoare cu speranta sa nu se exitnda pana la abdomen. Daca se va extinde pana acolo, cu alte cuvinte, mai exact cuvintele lui Alan..."We're FUCKED, with the capital F". Sotia lui a locuit cam 8 ani in Dubai cu el pana s-a intors acasa din cauza ca tatal ei se imbolnavise. Am avut ocazia sa o cunosc si e o Doamna remarcabila, care la cei 50 de ani arata de 30, se comporta ca o pustoaica inteligenta, isi iubeste sotul, copii si nepotii la nebunie. O Doamna pe care oricine si-ar dori-o in familie.

El pleaca acum si m-a lasat pe mine sa ii inchiriez apartamentul, sa ii vand din mobila si sa ii trimit cecurile luna de luna. Si voi face asta pentru ca e prietenul meu si pentru ca m-a invatat unele lucruri.

Nu cred ca exista vreo discutie pe care am avut-o, pe care sa nu mi-o amintesc. De la el am invatat cum sa fiu un sot mai bun, un fiu mai bun, un om mai intelegator, cum sa ma adaptez la anumite situatii intr-un mediu nou si cum sa reusesc in afaceri. Mai am de munca la ultima, dar cu putin ajutor venit de acasa, sper ca ma voi pune pe picioare astfel incat sa fie toata lumea mandra de mine.

Imi pare rau ca i se intampla ceea ce i se intampla si imi pare rau ca trebuie sa plece in conditiile date. Ma simt ca in....ultimul episod al unui serial pe care l-ai urmarit de la inceput pana la final. Dar numai ca aici lucrurile nu se termina roz, ci cu titlul..."Numai Dumnezeu stie". M-a rugat sa trec pe la el si i-am zis ca o sa vin cu prima ocazie sa il vizitez si sa vad cu el un meci pe Old Trafford intre Manchester United si ...oricine.

Daca operatia iese ok, trebuie sa astepte 1 luna si 2 saptamani pana se se apuce de chimioterapie. Nu au voie altfel. Perioada asta e critica, cancerul se poate extinde in abdomen. O sa fie acolo zi de zi, minut de minut, si sper din suflet sa se apuce de chimioterapie si sa scape de cancer. Daca exista o sansa trebuie sa lupte.

De cele mai multe ori, oamenilor buni li se intampla lucruri nasoale. Nu pricep de ce si sincer nici nu incerc sa inteleg de ce. Tot ceea ce trebuie sa facem e exact ceea ce mi-a zis Alan candva, dar combinat si cu un sfat pe care l-am primit de la mama acum vreo 6-7 ani. Mai exact trebuie sa ne adaptam, sa incercam sa ne auto calmam, si sa gandim situatia la rece, obiectiv pentru ca vom gasi o solutie. Intotdeauna e o cale de scapare dintr-un labirint complicat.

La rezultate stralucite se ajunge prin cai dificile, uneori prea dificile. E timpul sa avem parte si de rezultate....de cai ne-am cam saturat.