Author: Jesse
Tuesday, March 09th, 2010


Printre multe altele, filmul e tras de par si din alte puncte de vedere. Nu respecta nici macar realitatea a ceea ce se intampla cu adevarat acolo. O porcarie trasa de par in care s-au bagat efecte de tot felul si care in final nu e nimic altceva decat un talmes-balmes propagandistic menit sa mai creeze impresia catorva harcea-parcea ca in Irak, soldatii americani...sufera. Si shttttt. Am fost acolo si am vazut ce se intampla cu adevarat. Nu respecta nici macar dimensiunile fizice ale soldatilor, care in realitate sunt niste grasi cu acnee la 1,65cm inaltime. Soldatii americani sufera mult cand omoara oameni nevinovati intr-o tara de care n-au habar, sufera mult cand fura petrol, sufera zdrentele....



Mai jos e un articol din Gandul, care vorbeste despre partea tehnica a filmului, alta parte foarte slaba, pe care oricine o poate observa. http://www.gandul.info/magazin/the-hurt-locker-dezamorsat-de-genistii-romani-oi-fi-tu-american-dar-respecti-procedurile-ce-naiba-5727018



 



 



\"\"



The Hurt Locker, dezamorsat de geniştii români: „Oi fi tu american, dar respecţi procedurile, ce naiba!…“



Un nou parteneriat militar, româno-american: geniştii noştri şi cei de peste Ocean s-au pus de acord: The Hurt Locker, un film copilăros din punct de vedere tehnic



"Ce adrenalină?! Păi îl iei şi-l trimiţi la refacere, la psihiatru, nu îngroşi tuşele-astea posttraumatice aşa de tare, încât să mă faci să cred că fiecare acţionează la ordinul adrenalinei", se înfierbântă Alex, genist al Jandarmeriei Române, urmărind scenele hard din The Hurt Locker, în care un "omolog" american se joacă nebuneşte cu bombele presărate pe străzile din Bagdad. Sunt câteva ore de când producţia a câştigat şase statuete Oscar, printre care şi distincţia de cel mai bun film, şi geniştii români sunt "la datorie", în sala de Consiliu din Băneasa, urmărind pe un laptop, cu pixul în mână, derularea evenimentelor.



La impresia artistică, filmul e jos pălăria. Construcţia epică e "interesantă, dramatică, un film bun până la urmă", dar paralel cu realitatea, dacă stai să analizezi un pic utilizarea tehnicii militare şi a procedurilor, ne spun gazdele noastre.





Pentru un militar, un film despre militari nu este o distracţie, ci o muncă serioasă. "Hai să fim serioşi, cine face ceva de capul lui într-o misiune, oriunde şi oricare ar fi ea", spune Marius cu ochii la film. "Da, şi cu un grup în spate, pe care îl pui în pericol", îl completează Alex, aflat în stânga lui, la fel de atent la acţiune. "Oi fi tu american care luptă în Irak, dar respecţi procedurile, ce naiba..." continuă, implicat.



Am revăzut ieri The Hurt Locker, împreună cu o "echipă de specialişti din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care se ocupă de aspectele de tehnică militară şi armament", pe un laptop, în sala de consiliu a sediului din Băneasa. Gazdele noastre - patru specialişti în dezamorsarea bombelor, cărora le vom da doar prenumele, "din motive de securitate", după cum ne-au rugat - s-au arătat foarte pasionaţi de story, pe care l-au considerat bine strunit, dar au avut obiecţii serioase în legătură cu "realismul" unor scene, observaţii pe care şi le-au notat în agende, în timpul vizionării, şi pe care ni le-au comunicat la sfârşit. Nu şi-au reţinut însă mici ironii în timpul scenelor hard, care îi ţin pe spectaorii profani din cinematografe cu sufletul la gură.



Cu toţii au fost de acord că "realitatea tehnică" scârţâie binişor, deşi, la impresie artistică, filmul e jos pălăria: pelicula premiată cu şase Oscaruri este "interesantă, dramatică, un film bun până la urmă", dar paralel cu realitatea, dacă stai să analizezi un pic utilizarea tehnicii militare şi a procedurilor.



"Eu înţeleg că este un film, dar..."



"Eu înţeleg că este un film, iar ceea ce vedem este o opţiune regizorală, dar dacă mă întrebaţi pe mine ce văd acolo, ei bine, văd o mulţime de greşeli şi riscuri nepermis asumate, într-un grup de soldaţi, unde ordinea se face câte-odată cu palma, alteori deloc. Iar pentru mine, tensiunea artistică nu mai e aceeaşi, ba dimpotrivă", deschide Ştefan seria observaţiilor.



"Păi cine, vreodată, îşi pune echipamentul şi pleacă de capul lui să dezamorseze o încărcătură, atunci când i se spune că unitatea are tot ce-i trebuie, inclusiv un robot, care să-şi facă treaba, că d-aia a fost inventat", revine Marius la ideea iniţială. "Ei da, dar dacă plecăm de la mottoul filmului, care ne spune că prea multă adrenalină creează dependenţă...", se arată Tudor conciliant. "Păi atunci îl iei şi-l trimiţi la refacere, la psihiatru, nu îngroşi tuşele-astea posttraumatice aşa de tare, încât să mă faci să cred că fiecare acţionează la ordinul adrenalinei", rezistă Alex. "Poate i se permite, or fi având genişti puţini", replică Tudor. "Puţini, dar costă mult. Nu-ţi permiţi să pierzi câte unul la fiecare eveniment, că vrea el să fie artist", conchide Marius. Geniştii Jandarmeriei Române nu vor să lase de la ei. Amendează fiecare "licenţă poetică" a unui film care vrea să deschidă fereastra către măruntaiele Bagdadului.



Ce nu le-a plăcut

"Păi, ce să caute un căruţ de ev mediu, legat de un robot de ultimă generaţie?".

"Cum să te duci să tragi picioare în portbagajul unei maşini, încărcate cu explozibil?".

"Ce-i aia să arunci peste umăr un detonator dezamorsat, în mijlocul străzii? Şi bombele cui le laşi?!".

"Ca să încerci să-i scoţi vesta plină de explozibil unui kamikaze, tăindu-i lacătele cu cleştele, o fi uman, o arăta caracter, o demonstra fiabilitatea lacătelor irakiene, dar, sincer vorbind, în război nimeni nu-şi pune echipa în pericol. Iar asta nu e o opţiune, este o procedură".

"Cum să te duci în misiune şi să nu foloseşti un echipament de bruiaj, dând posibilitatea unui terorist să te arunce în aer, cu telefonul mobil, după ce te rogi de el să nu-l folosească?!"



Simbolul unei scene trase de păr



Cea mai trasă de păr scenă? Specialiştii militari români au căzut, cu toţii, de acord că "plasa de păianjen" a bombelor amplasate în mijlocul unei străzi aproape necirculate, este una de aces gen. "Păi ce să caute atâta explozibil pe o astfel de stradă? Şi, la urma urmei, ce să caute genistul acolo, şi să tragă de fire în felul ăla?" se întreabă Alex.



"Mie mi se pare că scena asta vrea să fie un simbol. Simbolul americanului către care se îndreaptă toate bombele, din toate părţile...", este de părere Marius. "Sau poate că n-au avut un consilier, care să le spună cu ce se mănâncă..." intervine Ştefan. "Şi dacă n-au vrut să ne arate tot ce poate echipamentul şi tehnica lor", presupune Tudor. "Mă-ndoiesc, atâta timp cât irakinenii cunosc deja acest tip de echipament", mai spune Alex.



Nici geniştii americani n-au fost mai blânzi



Specialiştii români n-au fost nici mai pricinoşi, nici mai cârcotaşi decât cei americani. Trei dintre geniştii unei unităţi militare SUA au fost invitaţi la premiera filmului, care a avut loc pe 24 iunie la Washington.

"Se vede clar că este vorba de Hollywood", a spus Mike Wells, specialist care a activat într-o echipă de genişti deplasată în Irak. "În calitate de spectator, l-am considerat un film interesant, dar în calitate de soldat am fost dezamăgit de inexactitatea faptelor şi a portretelor create soldaţilor", a spus, la rândul său, Gregory Bishop, PR-ul armatei.



"Ceea ce mă deranjează la film este că cei care îl vor urmări vor crede că reflectă realitatea, deoarece pare real. Au soldaţi care sunt echipaţi corespunzător, arată ca nişte soldaţi, iar irakienii, de regulă, nu sunt informaţi", mai spune Bishop. Armata SUA, care a refuzat să "patroneze" filmul (procedură larg răspândită cu filmele de război făcute la Hollywood), a considerat că pelicula "The Hurt Locker" nu prezintă cu exactitate relatările soldaţilor, fapt care a determinat-o să nu-i acorde sprijin.


Category: Movies   Leave a Comment
Author: Jesse
Wednesday, February 24th, 2010




In noaptea de 28 martie ora 3:00 se va schimba ceasul, ora 3 va deveni ora 4, si vom dormi mai putin cu o ora. Asadar, daca va intrebati cand se schimba ceasul in 2010, adica data in care se trece la ora de vara, raspunsul este ultima duminica din luna, pe data de 28.


Author: Jesse
Monday, February 22nd, 2010


 



Sunt drumuri in viata, drumuri pe care esti obligat de soarta sau de aparente sa mergi, drumuri care uneori duc la lucruri marete, de conduc la un succes sau cu succes la destinatie.



Am ajuns la opinia, in cei aproape 24 de ani pe care ii fac in cateva luni, ca pe parcursul drumului intalnesti persoane, chiar si pentru cateva clipe, care iti influenteaza viata fie intr-un mod pozitiv sau negativ. Sunt persoanele peste care e musai sa dai, persoane care te formeaza ca om, persoane prin care tu insuti inveti multe despre tine. Si eu, am cunoscut astfel de persoane. Acum insa, o sa va povestesc despre o persoana care m-a influentat intr-un mod pozitiv. Nu, nu o sa vorbesc despre extraordinarul meu profesor de Strategie, Dr. Dawood, un om de o calitate extraordinara si un mod de a preda cel putin la fel de bun pe cat este el in viata profesionala, nu de el am sa scriu acum. O sa scriu despre un om modest pe care l-am cunoscut acum 1 an si vreo 3 luni pe cand s-a mutat in aceeasi cladire in care locuiesc eu, in Dubai. Alan, ca asta e numele lui, e de 11 ani in Dubai, si in seara asta pleaca inapoi in Manchester pentru probabil totdeauna. Se intoarce acasa. Acest om cu o experienta de viata fantastica, a locuit in Rusia, in Dubai, a lucrat in Kazakhstan, Siria. Are compania lui, e un om de succes la cei 50 de ani pe care ii are. Are copii, nepoti si...o sotie, o adevarata Doamna.



Motivul pentru care el se muta inapoi e ca sotia lui despre care intotdeauna cand vorbeste spune "my girl", "my other half", "my baby", s-a imbolnavit destul de serios. E boala de care toti se feresc, dar pe care toti o au in gena. Da, e cancer. A inceput ca fiind cancer de colon, dar nedescoperita la timp, si-a continuat drumul catre ficat. Intra in operatie lunea viitoare cu speranta sa nu se exitnda pana la abdomen. Daca se va extinde pana acolo, cu alte cuvinte, mai exact cuvintele lui Alan..."We're FUCKED, with the capital F". Sotia lui a locuit cam 8 ani in Dubai cu el pana s-a intors acasa din cauza ca tatal ei se imbolnavise. Am avut ocazia sa o cunosc si e o Doamna remarcabila, care la cei 50 de ani arata de 30, se comporta ca o pustoaica inteligenta, isi iubeste sotul, copii si nepotii la nebunie. O Doamna pe care oricine si-ar dori-o in familie.



El pleaca acum si m-a lasat pe mine sa ii inchiriez apartamentul, sa ii vand din mobila si sa ii trimit cecurile luna de luna. Si voi face asta pentru ca e prietenul meu si pentru ca m-a invatat unele lucruri.



Nu cred ca exista vreo discutie pe care am avut-o, pe care sa nu mi-o amintesc. De la el am invatat cum sa fiu un sot mai bun, un fiu mai bun, un om mai intelegator, cum sa ma adaptez la anumite situatii intr-un mediu nou si cum sa reusesc in afaceri. Mai am de munca la ultima, dar cu putin ajutor venit de acasa, sper ca ma voi pune pe picioare astfel incat sa fie toata lumea mandra de mine.



Imi pare rau ca i se intampla ceea ce i se intampla si imi pare rau ca trebuie sa plece in conditiile date. Ma simt ca in....ultimul episod al unui serial pe care l-ai urmarit de la inceput pana la final. Dar numai ca aici lucrurile nu se termina roz, ci cu titlul..."Numai Dumnezeu stie". M-a rugat sa trec pe la el si i-am zis ca o sa vin cu prima ocazie sa il vizitez si sa vad cu el un meci pe Old Trafford intre Manchester United si ...oricine.



Daca operatia iese ok, trebuie sa astepte 1 luna si 2 saptamani pana se se apuce de chimioterapie. Nu au voie altfel. Perioada asta e critica, cancerul se poate extinde in abdomen. O sa fie acolo zi de zi, minut de minut, si sper din suflet sa se apuce de chimioterapie si sa scape de cancer. Daca exista o sansa trebuie sa lupte.



De cele mai multe ori, oamenilor buni li se intampla lucruri nasoale. Nu pricep de ce si sincer nici nu incerc sa inteleg de ce. Tot ceea ce trebuie sa facem e exact ceea ce mi-a zis Alan candva, dar combinat si cu un sfat pe care l-am primit de la mama acum vreo 6-7 ani. Mai exact trebuie sa ne adaptam, sa incercam sa ne auto calmam, si sa gandim situatia la rece, obiectiv pentru ca vom gasi o solutie. Intotdeauna e o cale de scapare dintr-un labirint complicat.



La rezultate stralucite se ajunge prin cai dificile, uneori prea dificile. E timpul sa avem parte si de rezultate....de cai ne-am cam saturat.


Category: Personal   Leave a Comment
Author: Jesse
Monday, February 22nd, 2010


Am citit stirile pe net si am aflat ca alaltaieri seara la meciul dintre Steaua si Ceahlaul, incheiat cu scorul de 3-1 in favoarea oaspetilor, un baietel de 9 ani a fost lovit cu pumnul in fata de un individ, in timp ce incerca sa isi protejeze bunicul. Sa va las sa cititi articolul din Prosport ("Viitorul plange in pumni" - de Catalin Mureseanu) dupa care vreau sa scriu si eu ceva legat de toata situatia din fotbalul romanesc.



"





Bădescu înscrie pentru Ceahlăul în prelungiri, iar fanii se revarsă spre porţile de evacuare. În urma lor rămân blesteme, înjurături, scaune sparte şi un pumn. Un pumn în figura unui puşti cu fular roş-albastru la gât care stă pe scaun cu fruntea în pământ.



"Să cheme cineva un doctor!", se aude vocea unui fan cu venele umflate cât două degete la baza tâmplelor. Trecuseră abia câteva secunde de la ultimul fluier. Lângă puştiul lovit stă un bătrânel albit tot. Şi la faţă, şi la păr. Pe puşti îl cheamă Norocea sau "Răzvănel", aşa cum îi spune bunicul său, în timp ce încearcă să-l liniştească. Ieri, omul a avut puterea să povestească despre momentele de groază de la finalul meciului cu Ceahlăul. "Merg pe stadion de la 10 ani, acum am 63. Mi-am luat nepoţii cu mine, aşa cum fac la fiecare meci, dar nu am crezut că o să am parte de aşa ceva".



A fost la IML şi la Poliţie



Ce se întâmplase, aveam să aflăm ieri de la acelaşi bătrân. "La final, nepoţii s-au tot plimbat de colo-colo. Na, cum sunt copiii. La un moment dat, mi-au arătat o revistă a Stelei. «Uite, tataie, am luat-o de pe scaunul ăla», iar eu i-am spus să o lase la loc. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat, dar la final acel individ mi-a făcut nepotul hoţ. Am încercat să-i explic că nu e aşa, dar a început să mă înjure şi să vorbească foarte urât. A încercat să dea în mine şi atunci s-a băgat Răzvănel. L-a lovit în pomete şi a căzut pe un scaun", spune domnul Dobre, iar apoi face o pauză de câteva secunde. "A stat sărăcuţul până la 4 dimineaţa. La IML, la Poliţie".



"O să mai vin la meci. Şi cu nepotul"



Surprinzător, neplăcuta întâmplare nu-l va ţine departe de stadion pe bătrânul fan stelist. "O să merg la meciuri. Nu mă las! O fac de 50 de ani şi nu am de gând să renunţ. Am fost cu Steaua peste tot, la antrenamente, în ţară, oriunde. Şi vă spun ceva: o să-mi iau şi nepotul cu mine".



De doi ani merg cu Răzvănel şi cu celălalt nepot la meciuri. E bucuria mea că i-am făcut stelişti!

Constantin Dobre, bunicul copilului lovit



Soţia lui Petre Marin, martor la poliție



Martoră a incidentului de la tribuna 0 a fost şi soţia lui Petre Marin, Raluca (foto). Nevasta fundaşului stelist nu a ezitat să se implice şi a refuzat să plece de la stadion până când agresorul nu a fost identificat. Mai mult, chiar ea a mers pentru a-l recunoaşte pe cel care l-a lovit pe Răzvan Norocea. Imediat după ce huliganul a fost dus la Poliţie, doamna Marin s-a oferit să îi ducă acasă cu maşina pe bunic şi pe nepotul său. Până la urmă, soţia căpitanului stelist s-a oferit să meargă la Poliţie şi să ofere declaraţii, chiar dacă alături de ea se afla şi fiul său. " Nici nu ştiam că este doamna Marin! Mi-a spus un poliţist. Îi mulţumesc pentru că a fost alături de noi. La stadion mi-a cerut numărul de telefon, dar nu am fost în stare să i-l dau. Mi-a luat ea telefonul şi a salvat numărul meu", a spus ieri Constantin Dobre."



 




Pacat, e mare pacat. Mi se pare trist si deprimant ca nu mai putem merge pe stadion, ca la teatru. Nu conteaza ca e Steaua, poate sa fie si Dinamo, si Rapid la mijloc. Nu conteaza cu cine tinea acel individ, chiar nu conteaza atata timp cat oriunde, pe orice stadion din Romania, dai de astfel de indivizi. Fotbalul e un joc in care fiecare isi sustine adversarul si la final mergem acasa si ne vedem de viata. Atat, nimic mai mult. Nu trebuie sa ajungem sa consideram deja "prea mult" ce se intampla, abia dupa ce un copil ce isi sustine echipa primesti pumni in fata.



Nu tin cu Steaua, dar am prieteni stelisti. Nu tin nici cu Rapid, dar am prieteni rapidisti. Bunicul meu de exemplu a fost rapidist timp de 70 de ani. Nu conteaza cu ce echipa tine cel de langa tine, intelegi? Mergi acolo sa vezi un joc, sa canti si sa iti sustii echipa favorita. La final, cum am spus mai sus, plecam linistiti acasa. Cel putin asa ar trebui sa se intample. Sa inteleg ca nu pot merge cu fiul, fiica, nepotul sau orice alt membru din familie la meci pentru ca e pericol? Pentru ce? 



De ce nu fac acesti insi, un fel de intalnire ca celebrii Hooligans din UK? Ei isi dau intalnire cand au chef de harta, pe un camp liber, si se bat intre ei. Cine vrea sa vina, vine. Nu implica oamenii nevinovati in asa ceva. Ce a facut baiatul ala? A luat o revista de pe un scaun din TRIBUNA 0 din Ghencea, un stadion cu renume, a unei echipe cu istorie, nu? Nu stia ca era revista cuiva, o dadea inapoi. De ce trebuia lovit? De fapt, ce act de frustrare maxima te poate impinge sa dai in cineva total aiurea? Dar sa dai in femei si copii deja e prea mult.



Nu se mertia, violenta asta incompetenta nu isi are rostul in lumea asta si cineva ar trebui sa ii puna stop. Legea in Romania e blanda si la pamant, ar trebui luate masuri dure impotriva acestor insi. Lasati-ne sa mergem la stadion sa vedem un joc de fotbal, un spectacol, sa ne relaxam. Daca voi vreti bataie, intalniti-va intre voi. Fiti FAIR PLAY!



 



 



PS: Tin cu Dinamo dar asta nu inseamna ca sunt mandru de ce se intampla si acolo. Fiecare sa isi sustina echipa favorita, dar toti trebuie sa sustinem actul bunului simt si spectacolul.



Category: Sport   Leave a Comment
Author: Jesse
Friday, February 19th, 2010


-pentru ca Romania e singura tara in care te uiti cand altul munceste si iei spor de vedere buna

-pentru ca aici toate lumea imparte cu tine ce are: manelele din masina, gripa din autobuz si nevasta de acasa

-pentru ca au incercat sa faca mici si la Paris si nu le-au iesit decat manete de Citroen

-pentru ca aici marinarul a ajuns presedinte. Va dati seama unde poti sa ajungi ca pompier?

-pentru ca doar in Romania sunt mai multe Jeep-uri decat milionari si mai multi milionari decat firme

-pentru ca avem si noi Silicon Valley, dar nu e intre doua dealuri din California, e intre doua titze din Dorobanti

-pentru ca de-aici poti sa pleci repede, nu te tine nimeni

-doar aici te poţi bucura de ospitalitatea proverbială a poporului român… În trafic toată lumea vrea să-ţi cunoască mama şi să-ţi iubească copiii, morţii şi răniţii

-doar aici, pentru că-i picată din cer, zăpada este considerata SFÂNTĂ… odată ce s-a aşezat pe şosea, o lună de zile nu o atinge nimeni… la noi zapada şi bătaia sunt rupte din Rai

-avem cea mai bună shaorma, chiar dacă arabii sunt minoritari

-pentru că doar aici există nume ca Simona Sensual… şi culmea, nu e actriţă porno

-pentru ca doar aici putem vorbi urat de unguri, bulgari, olteni.. si sa fim considerati haiosi in acelasi timp.

-pentru ca numai aici poti sa devii sofer profesionist la slalom printre obstacole (gropi, caini morti,…betivi).

-pentru ca atunci cand se vor termina locurile in iad cei morti vor fi trimisi in Romania

-doar aici poti sa ai pretentii sa primesti fara sa oferi nimic in schimb

-doar aici se iau pauze inainte de a incepe munca

-aici sunt cei mai zgarciti oameni, le este greu sa dea si buna ziua

-doar aici se cumpara parfumul dupa nume, nu dupa miros


Category: Funny   Leave a Comment